Asociatia mentorilor din Romania

BULETIN INFORMATIV

 
 
 
BULETIN INFORMATIV NR.1   Vara 2000 
 

SCURT ISTORIC

 

Necesitatea constituirii unei asociatii a mentorilor “plutea in aer”, ca sa spunem asa, pe masura ce numarul profesorilor de engleza deveniti mentori crestea, dar acest lucru nu a fost adus pe tapet pana la “A Doua Conferinta Nationala A Mentorilor, din 2-5 septembrie, 1999, care s-a tinut la Cluj-Napoca. S-a organizat o intalnire intre reprentanti ai mentorilor de limba engleza din cele 19 centre universitare din Romania cu sprijinul financiar si profesional al Consiliului Britanic, ca parte a proiectului PRESETT. Intalnirea a avut loc la Brasov, in intervalul 12-14 noiembrie 1999 si si-a propus infiintarea Asociatiei Nationale a Mentorilor. De la bun inceput a trebuit sa decidem daca doream ca grupul mentorilor sa apartina Asociatiei Profesorilor de Limba Engleza din Romania (RATE) ca grup cu interese specifice (SIG), ceea ce ar fi insemnat limitarea calitatii de membru doar la mentorii de limba engleza, sau ca o asociatie independenta care sa includa mentorii de toate specialitatile. Majoritatea a votat in favoarea celei de-a doua optiuni pe considerentul ca era necesar ca  experienta acumulata de mentorii de limba engleza sa fie extinsa la alte specialitati daca dorim sa instituim un sistem uniform de mentorat in intreaga tara si la toate specialitatile. Considerentul de baza este faptul ca pentru a promova schimbarea  si un sistem de mentorat de mai buna calitate  trebuie sa  aderam la niste principii de baza comune in ceea ce priveste mentoratul pentru a vorbi “aceeasi limba”.

CINE poate deveni membru?

·         Orice persoana care a urmat un curs de pregatire pentru mentori,a carui calitate este recunoscuta  de catre asociatie.

·         Se pot accepta persoane care n-au urmat un curs de pregatire doar in mod exceptional, la recomandarea a doi membri din biroul de conducere si cu promisiunea ca se vor inscrie la primul curs de mentori anuntat.

OBIECTIVE  PRINCIPALE

·         Promovarea si dezvoltarea activitatii de mentorat in Romania in vederea ridicarii calitatii pregatirii studentilor de la facultatile cu profil pedagogic si a angajatilor debutanti pentru a face fata cerintelor de integrare optima la locul de munca si pentru perfectionarea lor didactica.

·         Asigurarea de resurse umane inalt calificate pentru invatamant si alte domenii. 

·         Recunoasterea oficiala ca profesii distincte a ocupatiilor de mentor si de formator de mentori.                                                          

·         Constituirea asociatiei  ca forum al celor mai inaintate idei in domeniul formarii profesionale initiale si al perfectionarii continue.

·         Promovarea intereselor profesionale ale mentorilor.

·         Adoptarea de catre toate universitatile din tara a unui sistem unitar de efectuare a practicii pedagogice a studentilor la toate obiectele de studiu.

·         Adoptarea unor standarde nationale de evaluare a muncii mentorilor.

·         Intarirea colaborarii mentorilor cu metodicienii de la universitati prin stabilirea de parteneriate oficiale intre universitati si inspectorate, pe de o parte, si intre scoli si universitati, pe de alta parte.

·         Colaborarea cu toti partenerii implicati in formarea profesionala a tinerilor pe parcursul studiilor universitare si post-universitare ( universitati, scoli, inspectorate, case ale corpului didactic, Institutul de Stiinte ale Educatiei, Ministerul Educatiei Nationale).

·         Recunoasterea si apararea drepturilor mentorilor (de ex. plata corespunzatoare).

·         Recunoasterea notei obtinute in urma efectuarii practicii pedagogice - nota acordata conform unei proceduri standardizate - ca parte semnificativa si absolut necesara la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante in invatamant.

·         Crearea une banci de date care sa includa un calendar al activitatilor de mentorat la nivel national si international, bibliografie in mai multe limbi, un glosar de termeni de mentoring in limba romana, traduceri de articole de specialitate in limba romana, reteaua membrilor asociatiei   actualizata in permanenta, etc.

·         Sprijinirea organizarii de cursuri de formare de noi mentori sau alte cursuri de pregatire.

·         Afilierea la asociatii sau grupuri de interes organizate pe criterii profesionale

·         Stabilirea unei retele de comunicare pe teme profesionale la nivel national si international.

·         Organizarea de activitati cu caracter profesional ( ateliere de lucru, sedinte, schimburi de experienta, conferinte,etc.) pentru informarea la zi cu ultimele cercetari si cu directii de dezvoltare in domeniu, precum si cu progresele inregistrate de membrii asociatiei in munca lor.

·         Organizarea de centre de resurse bibliografice.

·         Contributii la reviste de specialitate prin publicare de articole si editarea de buletine de informare.

·         Oferirea de consultanta in domeniul mentoratului

·         Crearea unor conditii mai bune de desfasurare a practicii pedagogice in scoli.

·         Sensibilizarea factorilor de decizie in legatura cu necesitatea calificarii,prin cursuri de pregatire, a viitorilor mentori,care asigura prin munca lor calitatea pregatirii profesionale a viitoarelor generatii.

·         Cresterea importantei cursului de metodica in  universitati si acordarea unui numar mai mare de ore practicii pedagogice.

 

ADMINISTRAREA  SI REPREZENTAREA

 

Asociatia este condusa prin:

-Adunarea generala anuala a membrilor asociatiei

-consiliul de conducere

-biroul executiv al consiliului de conducere

Consiliul de conducere este format din 21 membri care reprezinta cele 19 centre universitare.

Alba – Daniela Ignat

Bacau – Viorica Ilie

Baia Mare – Maria Grib

Brasov – Doina Fleanta

Bucuresti – Elena Gardescu

                    Florinela Visan ( franceza)

Cluj-Napoca – Adriana Vuscan

                         Monica Marasescu ( alte specialitati)

Craiova – Maria Magdalena Popescu

Constanta – Cristina Lomnosanu

Galati – Mariana Ziminschi

Iasi – Doina Juverdeanu

Oradea – Carmen Chira

Pitesti – Adriana Nica

Ploiesti – Anca Trif

Sibiu – Maria Popoviciu

Suceacva – Constantin Camciuc

Timisoara si Arad – Georgeta Surianu

Targoviste – Tatiana Dinulescu

Targu-Mures – Eva Meszaros

Turnu-Severin – Anca Pegulescu

 

Biroul executiv este format din :

Adriana Vuscan, presedinte

Eva Meszaros, vicepresedinte

Maria Grib, secretara

Florinela Visan, trezorier

Doina Fleanta, responsabil cu centrul de documentare

 

CENTRUL DE DOCUMENTARE

 

La sediul asociatiei – Centrul Britanic Brasov –a fost organiat un centru de documentare cu carti despre mentorat, reviste, articole si rapoarte asupra unor cursuri de formare de mentori. S-a pus la dispozitia formatorilor de mentori un set de materiale pentru cursuri in limba romana pentru profesori de alte materii care urmeaza sa fie formati ca mentori. Setul contine materiale de distribuit, articole, fise de evaluare traduse in limba romana cu sprijinul financiar al Consiliului Britanic si al Fundatiei pentru o Societate Deschisa.

 

RESURSE  UMANE

 

In prezent exista 254 mentori de limba engleza trecuti printr-un curs de pregatire si care provin din toate centrele universitare, ca si un numar de 38 formatori de mentori, care au urmat un curs de formare de mentori la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, curs finantat din fonduri Socrates. Dupa stiinta noastra, cursul a fost primul de acest fel in lume si ne bucuram ca asociatia noastra detine o astfel de zestre. In urma acestei pregatiri s-au tinut mai multe cursuri de formare de mentori, atat pentru profesori de limba englea cat si de alte specialitati, in diferite centre din tara. 

Nr.

Centru universitar

M

Engl.

M

Alte sp.

FM

1

ALBA

1

 

 

2

BACAU

4

 

1

3

BAIA-MARE

25

 

3

4

BRASOV

11

 

4

5

BUCURESTI

27

38

1

6

CLUJ-NAPOCA

35

56*

8

7

CRAIOVA

13

 

2

8

CONSTANTA

11

 

1

9

GALATI

19

 

 

10

IASI

8

22

2

11

ORADEA

14

18

3

12

PITESTI

11

 

4

13

PLOIESTI

13

 

1

14

SIBIU

24

 

4

15

SUCEAVA

9

 

 

16

TIMISOARA+

ARAD

12

 

 

17

TARGOVISTE

4

 

 

18

TARGU-MURES

8

24

1

19

TURNU-SEVERIN

5

 

 

 

TOTAL

254

158

38

M=mentori            FM=formatori de mentori

 

*Unul din cursurile tinute in Cluj a facut parte dintr-un curs de formare de mentori in cascada, finantat de Fundatia pentru o Societate Deschisa in cadrul proiectului Educatia 2000+. La primul curs din aceasta cascada au luat parte 20 metodicieni de la Universitate si 5 mentori, cursul fiind tinut in limba romana de trei formatori de mentori instruiti in Leeds. De atunci s-au mai tinut cursuri in cascada de catre metodicieni de alte specialitati decat engleza, in colaborare cu mentori, in preent existand aproximativ 200 mentori de alte specialitati in Cluj.

CURSURI DE FORMARE DE MENTORI (1999-2000)

 

In acest an academic s-au desfasurat mai multe cursuri, tinute de formatori de mentori instruiti in Leeds. S-au tinut trei cursuri pentru mentori de limba engleza, la Bucuresti, Galati si Timisoara. In afara de acestea, S-au tinut cursuri pentru mentori si metodicieni de alte specialitati decat engleza in Cluj-Napoca, Bucuresti, Oradea, Iasi, Targu-Mure pana in prezent. Toate au fost foarte reusite, iar feedback-ul din timpul si de la sfarsitul cursurilor  intareste ideea ca este nevoie de astfel de cursuri. Va prezentam un scurt raport asupra cursului tinut in Timisoara, desi puteam alege orice alt curs mentionat mai sus deoarece atmosfera descrisa  in acest raport este similara cu cea de la celelalte.

 

CURSUL DIN TIMISOARA, 31.01-6.02.2000

Formatori:Maria Cata, Timisoara, Doina Fleanta, Brasov, Eva Mesaros, Targu Mures

Maria Popoviciu, Sibiu

 

Au fost invitati sa participe la curs atat profesori cu experienta cat si cei cu mai putina experienta, cu conditia ca ei sa fi fost recomandati  de una sau doua din persoanele consultate. Invitatia a fost adresata profesorilor care nu au mai condus practica pedagogica pana atunci si celor care au mentorat de-a lungul anilor fara sa fie instruiti pentru aceasta. Lista initiala s-a redus la 40 participanti potentiali, din care 39 au venit la curs. Au participat: 1 persoana din Alba Iulia, 5 din Brasov, 3 din Craiova, 8 din Oradea, 6 din Pitesti, 10 din Ploiesti, 4 din Timisoara, si 2 din Targu-Mures.

 

Implicarea profesionala si personala a cursantilor a reiesit din feedback-ul dat zilnic, din “geamantanele” completate la sfarsitul cursului, ca si prezenta de 100%. Acest fapt se datoreaza caracterului procesual si experimental al cursului, interesului manifestat in tehnici de dezvoltare a raporturilor interpersonale, ca si relatia stransa dintre formatori si grup, pe de o parte, si intre membrii grupului, pe de alta. Numele reprezentativ al grupului, ales de cursanti – Buchetul de mentorete al lui Silviu – ilustreaza atmosfera ludic – serioasa a cursului.

 

Participantii  au manifestat interes in transferarea cunostintelor nou-dobandite in activitatea lor didactica obisnuita. Faptul ca li s-a pus la dispozitie setul de fise pentru practica pedagogica adoptat la Cluj, precum si cele mai recente fise de evaluare si descriptori a caror pilotare era in plina desfasurare si la care au fost invitati sa participe, poate fi considerat inca un pas spre standardizare la nivel national. Una din consecintele majore ale cursului s-a constituit in conceperea unor Planuri de Actiune detaliate pe  orase, prezentate la sfarsitul cursului de catre un purtator de cuvant al grupului. Unele din problemele ridicate au provocat dezbateri aprinse cu privire la posibilitatile de a aduce imbunatatiri  nu numai in practica efectiva (lucru realizat si prin participarea la curs) dar si in sistemul actual de efectuare a practicii pedagogice. La intalnirea cu Donard Britten, Consilier Regional al Consiliului Britanic, Gabriela Matei si Mihaela Tilinca, metodicieni la Universitatea din Timisoara (limba engleza) cursantii au constientizat necesitatea stabilirii unui parteneriat intre  toate partile implicate.  Aceasta vizita a prilejuit o confruntatre deschisa de idei asupra unor probleme concrete dupa o scurta dar antrenanta prezentare facuta de Donard Britten. Cu ocazia vizitei facute de Sue Mace, Consilier Regional al Consiliului Britanic si coordonator de curs, cursantilor li s-a oferit o vedere de ansamblu asupra progreselor realizate in mentorat pana la data respectiva, fapt care a facilitat integrarea lor in familia mentorilor.

 

Pentru formatori cursul  a insemnat o ocazie de a pune in practica  cunostintele teoretice asimilate anterior. Implicit a insemnat si consolidarea acestor cunostinte in procesul efectiv al predarii. In acest mod formatorii isi dezvolta capacitatea de a raspunde solicitarilor de natura stiintifica, administrativa si afectiva  pe care le presupune organizarea unor astfel de cursuri in viitor, pe plan local si national pentru mentori de limba engleza si de alte specialitati, cu scopul de a raspandi si impartasi experienta si competenta asimilata.

 

A  DOUA  CONFERINTA  REGIONALA  A  MENTORILOR  SUB  EGIDA  CONSILIULUI BRITANIC, 13-16 aprilie, 2000

 

Conferinta a fost organizata de Consiliul Britanic Romania si cofinantata de acesta impreuna cu ELTeCS* si editura Macmillan Heinemann ELT* si a venit ca o continuare a Primei Conferinte Regionale Sub Egida Consiliului Britanic, care a avut loc la Budapesta in 1998.

 

Unul din scopurile majore ale acestei conferinte a fost prilejuirea stabilirii de contacte intre mentori din mai multe tari central si est-europene. Conferinta a reusit sa extinda participarea dincolo de limitele zonale, invitand si persoane din alte parti ale lumii, numarul tarilor reprezentate ridicandu-se la 14: Africa de Sud,  Bulgaria, Cehia, Croatia, Iugoslavia, Letonia, Lituania, Malaezia, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Ungaria si, evident, Romania. Numarul total al participantilor a fost 220, din care 50 erau din afara Romaniei. Al doilea obiectiv a fost acela de-a incuraja participarea tuturor partenerilor implicati in munca de mentorat – mentori, studenti practicanti, metodicieni, inspectori scolari, directori de scoala, formatori de mentori si factori de decizie in Ministerul Educatiei Nationale. Acest lucru a fost realizat pe deplin. Cel de al treilea obiectiv a vizat participarea mentorilor si metodicienilor de alte specialitati, de vreme ce programele mai noi din Romania si din regiune se concentreaza pe  pregatirea mentorilor de alte specialitati. 40 din cei 220 participanti au fost din acest grup.Traducerea simultana a prezentarilor facute de specialistii invitati ca si a discutiior in limba engleza in plen  a permis membrilor acestui grup sa participe la desfasurarea acestei conferinte. Conferinta a fost deschisa da d-na Lesley Hayman, director adjunct al Consiliului Britanic, Romania si de d-na Lucia Gliga, director in Ministerul Educatiei Nationale la Departamentul de Dezvoltare a Resurselor Umane. Desfasurarea conferintei a fost structurata pe trei mari teme: Pregatirea, Implementarea, Evaluarea in munca de mentorat. Tonul pentru fiecare sectiune a fost dat de prezentari in plen facute de 6 experti invitati la conferinta. In “ Mentoratul si maiestria practicii profesionale”, Della Fish a pledat pentru o reconceptualizare a mentoratului in lumina naturii complexe a cunostintelor profesionale, considerand practica profesionala un demers artistic sofisticat. In “O noua perspectiva asupra practicii reflexive: mentoratul si cercetarea in activitatea practica”, ea si-aa dezvoltat pledoaria prin explorarea argumentelor in favoarea considerarii practicii reflexive ca o forma de cercetare legitima pe care o pot conduce practicienii in persoana. Angi Malderez si Caroline Bodoczky vad “Aparitia activitatii de mentorat ca o profesie distincta” la inceputul secolului XXI ca un concept central in formarea profesorilor. In prezentarea intitulata “ O abordare integrata  a formarii de mentori de toate specialitatile si coordonarea  experientei scolare a studentilor practicanti”, Zoltan Poor a facut o dare de seama asupra continutului si metodelor de predare folosite la cursuri de formare a mentorilor si a coordonatorilor de practica si asupra cailor de stabilire a unei comunicari intre scoli si universitate.In “Probleme contemporane in mentorat”, Brian Gaya facut consideratii pe marginea unor cercetari recente si  s-a referit la solicitarea pe care o exercita atat activitatea de mentorat cat si cea la care sunt supusi mentorii in drumul pe care il fac alaturi de partenerii lor – cei care invata.  Prezentarea   “ O privire retrospectiva pentru a putea privi inainte”  facuta de catre Caroline Bodocky si Katalin Balassa  a facut cunoscute rezultatele unui studiu asupra impactului pe care l-au avut diferite programe de mentorat desfasurate in Ungaria in anii ’90, care au avut o mare importanta pentru alte programe de mentorat din Europa Centrala si de Est. S-au prezentat experiente concrete si rezultate ale cercetarilor in munca de mentorat atat de la limba engleza cat si de  la alte specialitati, in 40 ateliere de lucru in limba engleza si 12 in limba romana pentru celelalte specialitati.Dupa aportul adus de cuvantarile in plen si de atelierele de lucru, participantii au avut posibilitatea sa discute cele mai acute probleme care-i preocupa in 10 grupuri de discutie orientate tematic la sectia engleza si 2 la sectia in limba romana. Concluziile au fost prezentate in plen. Tematica abordata de catre grupurile de la sectiunea in limba engleza au fost: Proiectarea cursului de metodica, Proiectarea practicii pedagogice, Evaluarea studentilor practicanti, Proiectarea cursului de formare de mentori pentru limba engleza, Proiectarea cursului de formare de mentori de alte specialitati, Cultivarea spiritului inovator la profesori, Evaluarea mentorilor, Probleme de management, Retele de comunicare, Recunoasterea profesiilor de mentor  si de formator de mentori. Grupurile de la sectiunea in limba romana au avut ca teme de discutie Pregatirea psiho-pedagogica si aplicativa realizata in  universitate, Statutul didacticianului – formator de mentori in invatamantul romanesc. Discutiile pe grupe au fost adevarate forum-uri de dezbateri unde au fost puse impreuna idei venind din diferitele contexte reprezentate la conferinta  si unde s-

au cautat posibile solutii. Rezumatele acestor discutii vor fi publicate in Lucrarile  conferintei, precum si unele “produse” concrete la care s-a ajuns pana la data publicarii. Alte “produse”, care cer mai mult timp pentru elaborare vor fi publicate in numerele viitoare ale revistei “School Experience”. Un lucru apreciat de toata lumea a fost acela ca Romania a facut pasi mari din 1995 incoace atat in formarea de mentori cat si in recunoasterea statutului de mentor. O mare realizare care a fost sarbatorita la conferinta a fost foarte recenta  oficializare a AsMeRo, Asociatia Mentorilor din Romania. Conferinta s-a dovedit a fi intr-adevar un “forum de lucru”  in care s-au impartasit experiente si s-au adoptat linii de actiune. In feedback-ul pe care l-am primit la sfarsitul conferintei, 80% din participantii la conferinta au calificat-o drept un eveniment FOARTE IMPORTANT in viata lor profesionala, iar 20% au considerat-o ca IMPORTANTA. Toti participantii si-au exprimat dorinta organizarii unei a treia conferinte in seria inceputa, in 2002.Asteptam cu nerabdare ca un grup de colegi  din tarile participante sa consimta sa preia stafeta. Putem sa ii asiguram pe cei care isi vor asuma aceasta raspundere ca, desi organizarea unui astfel de eveniment presupune multa munca, beneficiile in plan profesional si personal sunt enorme. Prin urmare asteptam cu nerabdare sa luam parte la cea de- A Treia Conferinta Regionala (Internationala?) a Mentorilor  sub egida Consiliului Britanic in 2002. Ne intrebam doar unde …?

 

Comitetul de organizare al conferintei: Marina Cristia

NE PUTETI CONTACTA  LA  URMATOARELE  ADRESE


DOINA FLEANTA:                                                                       ADRIANA VUSCAN:

Str. Aurora, nr. 25,ap.12, Brasov, 2200                               Str. E. Grigorescu, bl.I, ap.80, Cluj-Napoca, 3400                                

E-mail: fld@ibvi.sfos.ro                                                             


Tel: 068 313042                                                                               Tel: 064 189652

AsMeRo urmareste

·promovarea si dezvoltarea activitatii de mentorat in Romania in vederea ridicarii calitatii pregatirii initiale a cadrelor didactice si a angajatilor debutanti pentru a face fata cerintelor de integrare optima la locul de munca si pentru perfectionarea lor didactica, prin aceasta urmarindu-se asigurarea de resurse umane inalt calificate pentru invatamant . 

·profesionalizarea activitatii de mentorat prin recunoasterea acesteia ca ocupatie distincta in ansamblul atributiilor didactice si  prin  certificarea mentorilor (si a  formatorilor de mentori) pe baza unor cursuri de  formare de mentori (formatori de mentori) acreditate de MEC.

·Asigurarea calitatii activitatii de mentorat prin elaborarea standardelor profesionale si evaluarea activitatii de mentorat pe baza acestora  la nivel national si la toate obiectele de invatamant.

·Intarirea parteneriatului universitate-scoala in vederea asigurarii legaturii dintre teorie si practica, precum si a coerentei abordarii  in pregatirea initiala

·Promovarea de valori democratice ca egalitatea de sanse, calitate, competenta profesionala, munca in echipa, transparenta in obiective si evaluare, valorificarea potentialului individului, toleranta si respect, s. a.

Tipuri de activitati

· Formare de mentori / formatori de mentori

· Elaborarea de standarde profesionale

·Colaborarea cu alte organizatii in elaborarea de proiecte pentru sprijinirea profesorilor stagiari sau pentru conceperea unui sistem de sprijinire si evaluare a mentorilor

·Organizarea de activitati cu caracter profesional ( ateliere de lucru, sedinte, schimburi de experienta, conferinte,etc.) pentru informarea la zi cu ultimele cercetari si cu directii de dezvoltare in domeniu, precum si cu progresele inregistrate de membrii asociatiei in munca lor.

·Organizarea de centre de resurse bibliografice.

·Contributii la reviste de specialitate prin publicare de articole si editarea de buletine de informare.

·Oferirea de consultanta in domeniul mentoratului

·Crearea unor conditii mai bune de desfasurare a practicii pedagogice in scoli.

Structura:

Asociatia Mentorilor din Romania este constituita ca persoana juridica cu scop nelucrativ si nepolitic si organizata pe principiul nonprofitului. Este o organizatie nationala cu filiale in 20 centre universitare, cu sediul in Brasov, B-dul Eroilor, nr 33. Fiecare filiala are 2 reprezentanti in comitetul director care se intruneste anual.

Resurse umane:

Aproximativ 1000 membri in 20 centre universitare

42 formatori de mentori

Persoana de contact:

Adriana Vuscan – presedinte AsMeRo

Tel. 0264-586459; 0724681210

E-mail: vuscanada@yahoo.com

Adresa: Cluj- Napoca, Str. E.Grigorescu, bloc I, ap. 80

 
 
© Copyright 2018 - ASMERO™. All rights reserved.
Reproducerea integrala sau partiala a materialelor de pe acest site este permisa numai cu acordul ASMERO.